Tag Archives: Altoirea de vara a pomilor (Altoirea cu mugure dormind)

Altoirea de vara a pomilor (Altoirea cu mugure dormind)


Navigand pe net am dat de un articol foarte bun pentru cei care doriti sa incercati altoirea in mugure dormind, articolul se pare ca este scris sau apartine de Eugen MIHUŢ.

Asadar spor la munca si bafta la prindere :)

Dintre metodele de înmulţire a pomilor fructiferi, altoirea dă rezultatele cele mai bune şi mai sigure. Din multitudinea de metode de altoire, altoirea cu mugure dormind este cea mai utilizată, atât la scară industrială, cât şi în grădinile familiale.

Este utilizată în pepinieră(câmpul I) şi la realtoirea pomilor tineri în livadă.

Ramurile altoi sunt lăstari lemnificaţi, cu diametrul de 6 – 8 mm. Ele sunt recoltate în ziua altoirii, iar dacă sunt aduse din altă parte, cu cel mult 2-3 zile înainte. La aceste ramuri, se elimină fiecare frunză cu o porţiune din peţiol (fig. 1.).

Până în momentul altoirii, se ţin în încăperi răcoroase, în vase, cu baza în apă.

Fig. 1. Fasonarea ramurii altoi după recoltare: a) înainte de fasonare b) după fasonare

Epoca de executare.
Pentru reuşita acestei altoiri, seva portaltoilor trebuie să fie activă, astfel încât coaja să se desprindă uşor, iar mugurii de pe ramurile altoi să fie dezvoltaţi normal.

Calendaristic, aceste condiţii sunt îndeplinite începând cu a doua jumătate a lunii iulie şi ţine până la 10 – 25 septembrie.

În funcţie de momentul începerii circulaţiei sevei, ordinea altoirii speciilor pomicole este următoarea: păr pădureţ, prun, vişin, cireş, piersic, măr franc, mahaleb, zarzăr, gutui, corcoduş, măr vegetativ.
Din intervalul calendaristic recomandat pentru altoire, este bine să se evite, pe cât posibil, extremele: altoirile prea timpurii pot duce la apariţia unor lăstari, care neputând să se maturizeze până în iarnă, pier; de asemenea altoirile prea târzii, lasă calusul neformat şi nepregătit pentru iernare, din cauza temperaturii scăzute.

Măsuri premergătoare altoirii.

Cu câteva zile înainte de altoire se verifică desprinderea scoarţei de pe portaltoi: dacă aceasta nu se desprinde, se aplică o udare, care să umecteze solul cu apă până la o adâncime de 40 cm, pentru a activa circulaţia sevei. În ziua altoirii se suprimă toate ramurile laterale, începând de la baza portaltoilor, pe o porţiune de 15 – 20 cm, de la suprafaţa solului (colet).
De asemenea se desfac muşuroaiele făcute la plantare, în jurul puieţilor. Înainte de altoire se şterge cu o cârpă de bumbac, baza portaltoilor pentru a îndepărta pământul în totalitate, care poate strica tăişul briceagului, şi poate pătrunde în secţiunile făcute la altoire.

Desfăşurarea lucrării (fig. 2.). În apropierea coletului, la portaltoii generativi, sau la 10 – 15 cm de acesta, la portaltoii vegetativi într-o zonă netedă se practică două incizii pe scoarţă: una transversală de 10 mm şi una longitudinală de 30 – 35 mm, astfel încât ele să
formeze litera ,,T”.

Cu spatula briceagului se desprinde scoarţa de pe fiecare margine a
secţiunii longitudinale, pe rând. Desprinderea se face printr-o singură trecere a spaţiului pe sub scoarţă. Ea se ţine uşor apăsată spre exterior, pentru a nu distruge tratul generator aflat pe lemn. La portaltoii la care irculaţia sevei este puternică, nu este necesară această lucrare deoarece, scoarţa se desprinde singură, la introducerea altoiului.

Mugurele altoi se recoltează de pe ramura altoi astfel: ramura altoi se prinde cu mâna stângă, cu vârful spre corp, iar degetul arătător se întinde şi se pune sub mugurele care
urmează să se scoată, sprijinindu-l.

Briceagul din mâna dreaptă se aşează cu lama la 1,5 – 2 cm deasupra mugurelui. Lama briceagului trebuie să ,,scoată ” mugurele cu o porţiune de 3 – 4 cm de scoarţă. În momentul când lama briceagului ajunge în dreptul mugurelui aceasta se apasă puţin pe ramură, timp în care face o ,,cursă ” de 3 – 4 mm, astfel încât în dreptul mugurelui, pe partea opusă să ămână un strat subţire de lemn. Dacă acest strat este prea gros, se micşorează suprafaţa de contact dintre zonele eneratoare ale celor doi parametri, iar procentul de prindere este mic. La altoire, nu se folosesc primii şi ultimii 4 – 5 muguri de la baza şi vârful ramurii altoi.

Introducerea mugurelui altoi se face imediat după secţionarea lui pentru evitarea oxidării secţiunii. Se prinde mugurele de porţiunea de peţiol, care a rămas de la pregătirea lui şi se introduce sub scoarţa portaltoiului.

Altoitorii cu experienţă, păstrează mugurele, după detaşare, între lama briceagului şi degetul mare de la mâna dreaptă, şi de aici îl împinge direct sub scoarţa portaltoiului. Îmbinarea se consideră încheiată când baza scoarţei altoiului a fost introdusă sub scoarţa portaltoiului cu câţiva mm mai jos de capătul inciziei longitudinale.

Mugurele trebuie să se găsească la mijlocul secţiunii mai sus numite. Când scoarţa altoiului depăşeşte secţiunea transversală, aceasta se taie la acelaşi nivel cu secţiunea transversală. Altoirea se consideră corect efectuată când scoarţa portaltoiului acoperă în totalitate scoarţa altoiului, lăsând vizibil doar mugurele şi o mică porţiune de scoarţă.

Fig. 2. Altoirea cu mugure dormind : a) incizia în ,,T’ în portaltoi; b) detaşarea mugurelui altoi; c) mugure altoi introdus sub scoarţa portaltoiului; d) legarea punctului de altoire; e) mugure altoi corect detaşat văzut din profil şi din spate; f) secţiune transversală prin punctul de altoire după altoire; g) secţiune transversală prin punctul de altoire după calusare.

Imediat după îmbinarea celor doi parteneri se leagă zona de altoire. Lucrarea se face cu scopul menţinerii unui contact corespunzător între zonele generatoare ale celor doi parteneri, de a împiedica pătrunderea aerului, apei, de a evita deshidratarea lor.
Materialul folosit poate fi rafia, bumbacul, teiul topit şi mai nou, benzi speciale, elastice din policlorvinil subţire. Acestea au avantajul că nu strangulează ramura ci se mulează, pe măsură ce aceasta creşte în grosime. Pentru această legare se poate folosi mai multe metode (fig.3.):

• Legarea simplă cu nod. La 5 – 10 cm deasupra inciziei transversale se face un nod.
De la acest nod pornesc două capete: unul scurt de câţiva cm (5 – 7 cm) şi unul lung de câteva zeci de cm (20 – 30 cm). Capătul scurt se întinde pe lângă portaltoi, iar cu capătul lung se înfăşoară ramura, spiră lângă spiră până sub capătul inciziei longitudinale, bineînţeles ocolind mugurele. Sub capătul inciziei longitudinale cele două capete se încoardă. Este o metodă mai puţin folosită.

• Legarea simplă fără nod. Este cea mai folosită metodă de legat la altoit. În aceeaşi poziţie de început ca şi la precedenta legare, se lasă un capăt scurt de 2 – 3 cm şi unul lung de 30 – 40 cm. Primele spire formate de capătul lung acoperă capătul scurt, imobilizându-l. În continuare, se înfăşoară spiră lângă spiră strâns, ocolind însă mugurele altoi. După ce spirele au ajuns la cca. 1 cm sub capătul inciziei longitudinale, ultima spiră se lasă laxă, ţinând în acelaşi timp cu degetul mare de la mâna stângă apăsat pe penultima spiră, astfel încât întreaga legătură să nu se desfăşoare. Din ultima spiră se face un laţ cu ajutorul căruia se imobilizează capătul lung al materialului de legat.

Legarea cu laţ. La unul din capete se formează un laţ lung de 8 – 10 cm. Laţul atârnă şi este acoperit pe lungimea lui, de spirele strânse ale celuilalt capăt. Când se ajunge cu spirele în punctul final, capătul rămas se introduce în laţ şi se trage de celălalt capăt până când laţul imobilizează total capătul liber.

Fig. 3. Metode de legare a altoiului: a) legătură simplă cu nod; b) legătură fără nod; c) legătură cu laţ; d) legătură în’’X’’

Timpul dintre îmbinarea altoiului cu portaltoiul şi legarea lor trebuie să fie foarte scurt pentru evitarea deshidratării şi a oxidării.

Imediat după legare, în zonele secetoase, se recomandă muşuroirea punctului de altoire, cu pământ reavăn, pentru a se evita uscarea altoiului. De asemenea lucrarea are scopul de a menţine o temperatură scăzută şi o umiditate ridicată, necesară pentru cicatrizarea punctului de altoire.

Verificarea prinderii altoiului se face la două săptămâni de la altoire. Altoii prinşi au mugurii umflaţi, turgescenţi cu culoare specifică soiului, iar porţiunea de peţiol, la o simplă atingere, cade uşor şi lasă o cicatrice. Dacă porţiunea de peţiol, nu cade când este atinsă, iar mugurele altoi şi scutul de scoarţă sunt încreţite şi brunificate, este semn că altoiul nu s-a prins. În cazul acestora din urmă, realtoirea se face imediat, tot în ochi dormind, la 2-3 cm mai sus, pe partea opusă primei altoiri.

Slăbirea legăturii. După 2-3 săptămâni de la altoire, datorită creşterii în grosime, este necesar ca legăturile să se slăbească pentru a nu ştrangula portaltoiul. De regulă, se desface şi se leagă mai puţin strâns, deoarece portaltoiul caută să caluseze rana, cu calus propriu şi în acest fel să respingă mugurele altoi.